Sincopa

Sincopa este definita ca pierderea de cunostinta temporara care conduce la pierderea echilibrului si prabusirea corpului.

 Este termenul medical pentru lesinul prin lipsa oxigenului cerebral datorita hipoxiei cerebrale sau hipotensiunii. Sincopa si presincopa (senzatia de lesin fara pierderea cunostintei) au aceleasi cauze si sunt intilnite la o treime din populatie.

Este mai frecventa la adulti dar poate apare la toate grupele de virsta. Cauzele noncardiace tind sa fie mai intilnite la adultii tineri in timp ce sincopa cardiaca este mai frecventa cu inaintarea in virsta. Sincopa este rara la populatia pediatrica. Virsta inaintata este un factor de risc pentru sincopa si deces. Numeroase studii caracterizeaza pacientii in virsta de 45, 65 si 80 de ani ca avind cel mai mare risc. Virsta inaintata se asociaza cu cresterea frecventei bolilor coronariene si cele miocardice, aritmiile, instabilitatea vasomotorie, insuficienta autonoma, polineuropatia si consumul de medicamente.

Simptomatologia sincopei include senzatia de „negru in fata ochilor”, cefalee usoara, lesin fara cauza aparente, ameteli, somnolenta, slabiciune musculara in ortostatism, stari de lesin dupa mesele alimentare sau exercitii fizice. Sincopa este precedata de un prodrom care cuprinde: cefalee usoara, greata si palpitatii.  Multe persoane invata sa-si recunoasca prodromul si evita pierderea cunostintei si lovirea in cadere prin asezarea pe scaun si ridicarea picioarelor.

Toti pacientii cu sincopa trebuie evaluati medical. Testarea cuprinde determinarea volumului sanguin, testarea hemodinamica, testul mesei inclinate (tilt test), testarea reflexului autonomic. Rezultatele testelor ajuta la determinarea cauzei sincopei: disfunctia sistemului nervos cardiac, disfunctie cardiaca, afectiuni neurologice sau tulburari hemodinamice. Pentru a finaliza si confirma un anumit diagnostic pot fi necesare si testul Holter, studii electrofiziologice, evaluarea neurologica, scanarea tomografica, echocardiograma.

Tratamentul sincopei depinde de cauza. Cardiomiopatia se trateaza cu beta-blocanti, verapamil sau miomectomie septala. Bradiaritmia poate necesita implantare de pacemaker, tahiaritmia necesita terapie farmacologica, radioablatie sau corectie chirurgicala. Hipersensibilitatea sinusului carotidian necesita pacemaker in cazul bradicaridiilor sau iradiere pentru a eradica componenta vasodepresoare. Hipovolemia, anemia si dezechilibrele electrolitice necesita tratament. Pentru stenoza aortica se poate indica chirurgia valvei aortice. Modificarea obiceiurilor la masa, purtarea de ciorapi elastici si cresterea consumului de sare pentru pacientii hipovolemici.

Prognosticul sincopei depinde de cauza acesteia (sincopa cardiaca inrautateste prognosticul), de natura si severitatea bolii cardiace de baza si de tratamentul initiat. Mortalitatea este crescuta la pacientii cu disfunctie ventriculara stinga prin boala coronara arteriala sau cardiopatie nonischemica. La acestia sincopa este datorata tahiaritmiilor ventriculare. Riscul se reduce substantial la cei tratati prin cardiodefibrilator implantabil. Morbiditatea prin sincopa rezulta din recurenta acesteia, lacerare, fracturi ale extremitatilor, leziuni ale capului si accidente rutiere.