Istoria Chinei inseamna maretie nationala. Actualul nationalism intens al poporului chinez nu este nou decat ca extindere sociala, angajand identificarea de sine si simtamintele unui numar de chinezi fara precedent. El este un fenomen care nu se mai limiteaza doar la studenti, care, la inceputul acestui secol, au fost precursorii Gomindanului si ai Partidului Comunist Chinez. Nationalismul chinez este acum un fenomen de masa, definind starea de spirit a celui mai populat stat din lume.
Aceasta stare de spirit are adanci radacini istorice. Istoria a predispus elta chineza sa considere China drept centrul natural al lumii. De fapt, numele Chinei in limba chineza -Chung-kuo, "Regatul din mijloc'"- exprima atat ideea locului central al Chinei in chestiunile mondiale,cat si importanta unitatii nationale. Aceasta perspectiva implica si o radiatie ierarhica de influenta de la centru spre margini si astfel China, ca centru, se asteapta din partea altora la deferenta.
Mai mult, din timpuri imemoriale, China, cu uriasa sa populatie, a avut o civilizatie foarte distincta si de care este mandra.Aceata civilizatie era foarte avansata in toate domeniile: filozofie, cultura, arta,arte liberale, inventivitate tehnica, putere politica. Chinezii isi amintesc ca pana pe la 1600 China era liderul mondial ca productivitate agricola, inovatie industriala, nivel de trai. Dar spre deosebire de civilizatiile europene sau islamice, care au dat nastere la mai bine de saptezeci si cinci state, China a ramas aproape in intreaga sa istorie un singur stat, care la momentul Declaratiei de independenta a Americii de Nord avea deja 200 de milioane de locuitori si era numarul unu in lume ca putere industriala.
Din aceasta perspectiva, decaderea Chinei din maretia ei- ultimii 150 de ani de umilire-reprezinta o aberatie, o pangarire a valorii sale deosebite, o insulta personala adusa fiecarui chinez. Insulta trebuie stearsa, iar faptasii trebuie sa-si primeasca pedeapsa meritata. In proportii diferite, acesti faptasi au fost, in principal patru: Marea Britanie, Japonia, Rusia si America. Marea Britanie, din cauza razboiului Opiumului si a rusinoasei injosiri ce a urmat pentru China; Japonia, din cauza razboaielor de prada din tot secolul trecut ce au dus teribile suferinte poprului chinez, fapte pe care Japonia nu le regreta nici pana astazi; Rusia, din cauza prelungitelor incalcari ale teritoriilor chineze de la nord, ca si pentru indiferenta dominatoare a lui Stalin fata de respectul de sine al chinezilor; si, in sfarsit, America, deoarece prin prezenta sa in Asia si prin sprijinul acordat Japoniei sta in cale aspiratiilor Chinei in exterior.
In ochii Chinei, doua dintre aceste puteri au fost deja pedepsite, ca sa spunem asa, de catre istorie. Marea Britanie nu mai este imperiu, iar coborarea steagului britanic in Hong Kong incheie acest capitol destul de dureros. Rusia ramane foarte aproape, desi statura, prestigiul si teritoriile sale sunt mult diminuate.Cele mai serioase probleme sunt puse acum de America si de Japonia, iar rolul regional si mondial al chinei va fi, in esenta, definit tocmai in interactiune cu ele.
