duminică, 10 iulie 2011

Transformers

Transformers: Dark of the Moon bate recorduri la box-office

Roboţii s-au întors, şi-au spus hotărât replicile traduse măiestrit în efecte speciale, iar publicul a savurat acţiunea în sălile de cinema, fără să regrete suma plătită pentru vizionare. Aşa cum rar se întâmplă în cazul celei de-a treia părţi a unei francize, Transformers: Dark of the Moon s-a ridicat deasupra predecesoarelor sale, iar criticii şi publicul le-au dat dreptate lui Michael Bay şi Shia LaBeof, ale căror declaraţii anterioare promiteau cel mai bun film al seriei.
Ce recorduri a doborât Dark of the Moon? Potrivit BoxOfficeMojo, încasările din primele zile pe marile ecrane de pe teritoriul american au fost de 97 de milioane de dolari, faţă de ultima parte a Piraţilor din Caraibe, Pe Ape şi mai tulburi, până acum, cel mai profitabil debut al anului (90,2 milioane). În ceea ce priveşte week-end-ul din apropierea Zilei Independenţei a Americii, producţia lui Bay a devansat şi recordul obţinut de Spider-Man 2 în 2004, de 88 de milioane de dolari la lansare.
La nivelul încasărilor la lansarea în toată lumea, cea de-a treia parte a seriei Transformers se situează acum pe locul trei, obţinând 372 de milioane de dolari faţă de Spider-Man 3, cu 382 de milioane şi ocupantul locului întâi, Harry Potter and the Half-Blood Prince, cu 394 de milioane.
Cars 2, „regele” clasamentului de box-office al săptămânii trecute, este înfrânt de Dark of the Moon şi îşi pierde 62% din audienţă, cea mai drastică scădere a interesului publicului pentru un film Pixar aflat în cea de-a doua săptămână de la lansare. Animaţia a încasat de această dată 25,1 milioane. Locul trei al clasamentului îi revine comediei cu Cameron Diaz, Bad Teacher, ce adună de la publicul american 14,1 milioane de dolari.
Pe patru intră Tom Hanks şi Julia Roberts cu al lor Larry Crowne (13,7 milioane), urmat pe cinci de comedia romantică în care Selena Gomez şi două foste vedete ale serialului Gossip Girl, Leighton Meester şi Katie Cassidy, trăiesc aventura vieţii lor în Monte Carlo (7,6 milioane de dolari).
Super 8 coboară două locuri, pe 6 şi mai strânge 7,5 milioane, urmat de Green Lantern, cu 6,2 milioane şi  Mr. Popper’s Penguins, cu 5,1 milioane. Pe 9 coboară Bridesmaids (3,5 milioane) iar ultimul loc în clasament revine lui Midnight in Paris (3,4 milioane de dolari).

vineri, 8 iulie 2011

Afinul

Afinul (Vaccinium myrtillus)

Descriere: Afinul este un arbust inalt pana la 30-50 cm, cu tulpini taratoare si cu ramuri opuse, verzi, cu marginile costate. Frunzele cad toamna. Ele sunt alterne, de forma ovala, glabre, lungi de 1-3 cm, cu marginea dintata marunt, prezentand un petiol scurt. Florile sunt de forma globuloasa, de culoare alb-roz, corola terminandu-se in 5 dinti. Fructele sunt rotunde, zemoase, de culoare neagra-albastruie, cu aspect brumariu, continand numeroase seminte marunte. Sucul lor este violaceu-purpuriu, gustul dulce acrisor-aromat. Afinul infloreste in lunile mai-iunie. Creste in regiunea de munte prin taieturile de paduri, mai ales prin goluri alpine, in asociatie cu merisorul, unde formeaza tufarisuri compacte si intinse.
Recoltarea: De la afin se recolteaza frunzele si fructele. Frunzele se culeg tot timpul verii pana toamna tarziu, rupandu-se ramurile fara flori. Fructele se aduna cu mana sau cu ajutorul pieptenilor, atunci cand sunt deplin coapte (iulie-august). Dupa recoltare se inlatura resturile de frunze, ramuri sau alte impuritati.
Mod de uscare: Frunzele se usuca impreuna cu ramurile, in locuri umbrite si bine aerisite. Daca se foloseste caldura artificiala, temperatura nu trebuie sa depaseasca 40 grade C. Din 3-4 kg frunze proaspete, se obtine 1 kg produs uscat. Fructele se intind in straturi subtiri in camere incalzite, pe rame cu plasa de sarma galvanizata. Se pot usca si in uscatoriii sistematice unde temperatura nu trebuie sa depaseasca 60-70 grade C.Dupa uscare se lasa 2-3 zile si apoi se ambaleaza. Din 7-8 kg de fructe proaspete se obtine 1 kg produs uscat.
Intrebuintari: Frunzele se folosesc sub forma de ceai ajutator in diabet, iar fructele in tratamentul diareei si in alte boli de stomac. Intern: antidiareic, diuretic, antiseptic urinar, creste acuitatea vizuala, adjuvant in tratamentul de baza al diabetului, antiseptic intestinal, antihelmintic.
Observatii: A nu se recolta din greseala fructele speciei Vaccinum uliginosum care se deosebesc de afine prin sucul albicios ce-l contin. Afinele prin strivire dau un suc negru-violaceu.