În urmă cu 15 ani, delegaţi din 189 de ţări s-au întâlnit la Beijing la cea de-a patra conferinţă mondială a ONU privind femeile. A fost un apel la acţiune către întreaga lume, pentru asigurarea legislaţiei, a reformelor şi a schimbărilor sociale care să le asigure femeilor oportunităţile necesare pentru ca acestea să-şi dezvolte potenţialul cu care au fost înzestrate de Dumnezeu şi să contribuie la progresul şi prosperitatea societăţilor lor.
Femeile din întreaga lume au răspuns la acest apel
Acum, în oraşe şi sate din ţări de pe toate continentele, femei şi fete conduc adăposturi pentru victimele violenţei domestice şi luptă împotriva traficului de fiinţe umane. Salvează fete din bordeluri din Cambodgia, candidează pentru funcţii în administraţia publică în Kuweit, vindecă femei etiopiene afectate de naştere, conduc şcoli pentru refugiaţi în Birmania şi reconstruiesc case după cutremurele din Haiti şi Chile. Fără a li se recunoaşte eforturile şi fără a fi lăudate, adesea fără prea multă susţinere, femeile încearcă să îmbunătăţească vieţile lor şi pe ale celorlalţi.
Eforturile lor dau rezultate. Astăzi, la nivel global, mai multe fete merg la şcoală. Mai multe femei au slujbe şi lucrează în administraţia publică. Şi, într-un număr mai mare de ţări, legislaţia recunoaşte egalitatea femeilor, deşi în multe cazuri aceasta există doar în documente, nu şi în viaţa de zi cu zi.
Dar progresul nostru e departe de a fi încheiat. În continuare, la nivel mondial, femeile reprezintă majoritatea populaţiei sărace, needucate, bolnave şi înfometate. Majoritatea fermierilor sunt femei, dar adesea nu au drept de proprietate asupra pământului pe care îl cultivă sau nu pot obţine credite pentru a creşte profitabilitatea acelor ferme. În întreaga lume, femeile îi îngrijesc pe bolnavi, dar atunci când sunt bolnave, femeile şi fetele au mai puţine şanse să beneficieze de tratament. Rareori cauzează conflicte armate, dar întotdeauna suferă consecinţele acestora şi adesea sunt excluse din negocierile de pace. Iar violenţa împotriva femeilor rămâne un fenomen extrem de răspândit în întreaga lume.
Asigurarea statutului femeilor este nu doar morală şi justă. Este imperativă şi din punct de vedere politic, economic şi social. Dovezile în acest sens sunt incontestabile: când femeile sunt libere să-şi dezvolte talentele şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor, toată lumea are de câştigat.
Când femeile sunt libere să voteze şi să candideze pentru funcţii în administraţie, guvernele sunt mai eficiente şi mai sensibile la nevoile poporului. Când femeile sunt libere să-şi câştige traiul şi să înceapă mici afaceri, ele generează creştere economică. Atunci când femeile au acces la educaţie şi servicii de sănătate, familiile şi comunităţile lor prosperă. Când femeile au drepturi egale, naţiunile sunt mai stabile, paşnice şi sigure.
Promovarea egalităţii femeilor este elementul central al politicii externe a SUA. Noi credem că femeile au un rol crucial în rezolvarea tuturor provocărilor cu care ne confruntăm şi că strategiile care ignoră vieţile şi contribuţia femeilor în societate au puţine şanse de reuşită. Considerăm subjugarea femeilor o ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA şi a securităţii comune a lumii. De aceea, în întreaga lume integrăm femeile în iniţiativele noastre.
În Afganistan, implicarea femeilor afgane în luarea deciziilor referitoare la viitorul ţării lor este crucială pentru o dezvoltare durabilă, o mai bună guvernare şi pace. De aceea, am elaborat un Plan de acţiune privind femeile, pentru a promova accesul femeilor la poziţii de conducere în sectoarele public şi privat, pentru a spori accesul lor la educaţie, servicii de sănătate şi justiţie şi pentru a genera locuri de muncă pentru femei, în special în sectorul agricol. Pe scurt, femeile au un rol vital în asigurarea unui viitor mai bun al Afganistanului. Femeile au un rol esenţial în efortul nostru de a transforma dezvoltarea într-unul din pilonii politicii noastre externe, alături de diplomaţie şi apărare. Cultivând hrana planetei, strângând apa, adunând lemnele de foc, spălând rufele şi, din ce în ce mai des, lucrând în fabrici, conducând magazine, lansând noi afaceri şi creând locuri de muncă, femeile sunt puternice forţe de creştere economică şi progres social.
Trei iniţiative de politică externă a SUA, dezvoltate în prezent, vizează femeile.
Iniţiativa globală cu privire la sănătate, în valoare de 63 miliarde de dolari, este un angajament de a îmbunătăţi sistemele de sănătate din întreaga lume, iar îmbunătăţirea sănătăţii mamei şi a copilului este una dintre priorităţi.
Programul mondial de asigurare a siguranţei hranei, în valoare de 3,5 miliarde de dolari, este un angajament de a spori rezerva de hrană a planetei şi prezenţa acesteia pe pieţe, astfel încât fermierii să poată câştiga suficient încât să-şi poată întreţine familiile, iar hrana să poată ajunge la oamenii din întreaga lume; totodată, este axat pe susţinerea femeilor, ce reprezintă majoritatea producătorilor agricoli în agriculturile în curs de dezvoltare.
Ca răspuns la schimbările climatice, SUA şi-au luat angajamentul să ajute la mobilizarea a 100 de miliarde de dolari anual până în anul 2020 pentru a răspunde necesităţilor de adaptare şi reducere a impactului schimbărilor climatice ale ţărilor în curs de dezvoltare. Deşi efectele schimbărilor vor fi resimţite de toată lumea, ele vor afecta mai ales femeile din ţările în dezvoltare, care adesea au responsabilitatea de a asigura hrană şi căldură pentru casele lor. Planul nostru are ca scop împuternicirea acestor femei pentru ca ele să ajute la soluţionarea crizei globale.
Aceste iniţiative reflectă una dintre valorile fundamentale ale politicii externe a SUA: lumea nu poate progresa dacă femeile şi fetele nu au drepturi şi sunt lăsate în urmă.
Fie că locuiesc în New York sau New Delhi, Lagos sau La Paz, femeile şi fetele împărtăşesc multe dintre eforturi şi aspiraţii. Principiul egalităţii femeilor este un adevăr simplu şi evident, dar în puţine cazuri eforturile de a transforma acest principiu în realitate sunt simple. E nevoie de ani, poate chiar generaţii, de răbdare şi eforturi susţinute pentru a schimba nu doar legislaţia unei ţări, ci şi mentalitatea oamenilor, pentru a integra în cultura şi tradiţiile ţării, în discursul public şi în opiniile oamenilor argumentul de necombătut al valorii şi drepturilor femeii.
În 1995, lumea a spus într-un singur glas că drepturile omului sunt echivalente cu drepturile femeii, iar drepturile femeii sunt echivalente cu drepturile omului. Astăzi, trebuie să spunem o dată pentru totdeauna, într-un singur glas, că progresul femeilor este echivalent cu progresul umanităţii, iar progresul umanităţii este echivalent cu progresul femeilor.
Hillary Rodham Clinton este secretar de stat al SUA.