Maica Domnului mi s-a arătat în celulă |
Viaţa duhovnicească din închisori - Minuni | |
Autor: Nicolae Enescu | |
Arestat, am ajuns la Securitatea din Pitești, la sediul de pe stada Egalității. A urmat ancheta, groaza grozăviilor. Ancheta a durat aproape două luni și a fost de o cruzime de neimaginat. (...)
Într-o noapte, după bătaie, deși în chinuri cumplite, la rugăciunile mele, Maica Domnului mi-a trimis somnul. Târziu în noapte, m-am trezit mișcat. Crezând că-i gardianul, am întrebat: ”Ce e, domnule gardian, iar mă iei?” Am deschis ochii și, în semiîntunericul celulei, am văzut o nimfă. ”Tu ești, Maica Domnului?”, am întrebat cu voce stinsă. Mi-a răspuns cu glas de dincolo de pământ, cu palma pe fruntea mea: ”Eu sunt, fii liniștit, tu n-ai să mori în închisoare și situația ta se va lămuri pe 4 martie”. ”Maica Domnului, Maica Domnului”, am îngăimat eu înlăcrimat, întinzând brațele, dar ea a dispărut înălțându-se la Cer, de unde venise.
|